Este nevoie de conlucrare pentru protejarea lacului Sfânta Ana

(0 Votări)21 vizualizări

Consiliul Județean Harghita dorește să se implice în procesul de păstrare a calității apei lacului Sfânta Ana – a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita cu ocazia vizitei pe teren care a avut loc în data de 10 ianuarie 2020. 

La întâlnirea de lucru și prelevarea de probe din apa lacului, au fost prezenți Dósa Levente, coleg în cadrul consiliului județean, reprezentați ai Composesoratului Pro Szent Anna din Lăzărești – proprietarul terenului, biologul Demeter László, conducătorul filialei Agenției Naționale a Ariilor Protejate (ANANP) – administratorul zonei, dr. Máthé István, profesor al Universității Sapientia, biologul Imecs István – specialist în ihtiologie, silvicultorul Szmolka Péter, Szántó László și Virág György, primarul, respectiv viceprimarul localității Cozmeni.

Vizita pe teren și ședința de lucru vin în completarea dezbaterii care a avut loc la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, la sediul consiliului județean și care a avut ca temă calitatea precară a apei din lacul Sfânta Ana. Cu această ocazie s-a vorbit despre măsurile care trebuie luate, respectiv despre sursele de finanțare care sunt esențiale pentru menținerea/păstrarea lacului. După cum s-a menționat și în cursul lunii decembrie, cercetătorii au efectuat, în mare parte din proprie inițiativă, observații în urma cărora a reieșit faptul că în ultimii zece ani calitatea apei s-a deteriorat îngrijorător. În lac s-au înmulțit îngrijorător algele, fapt ce a condus la apariția așa-zisului fenomen de înflorire a apei, s-au înmulțit și speciile de alge. Acest lucru se datorează creșterii semnificative, în ultimul deceniu, a conținutului de azot și fosfor din lac, care este cauzată în principal factori metabolici umani (cel mai probabil în urma scăldatului, activităților de tip picnic). Pe lângă aceasta, în ultimele decenii, probabil în urma unei introduceri deliberate, a apărut, și în momentul de față există o suprapopulare a speciei de carași (Carassius gibelio) în lac. Această specie de pești nu este caracteristică zonei, putând fi numită specie invazivă care poate cauza dezechilibre ecologice acolo unde se instalează. Peștii consumă zooplanctonul care se hrănește cu alge. Și urmarea acestor fenomene a condus la înmulțirea algelor.

Imecs István, specialist în ihtiologie (biologia peștilor) consideră că este nevoie de demararea unei proceduri de restaurare în urma căreia lacul să ajungă la o stare asemănătoare celeia dinaintea prezenței carașilor. „Dacă îndepărtăm peștii, sau prezența acestora ar fi scăzută, există șanse ca zooplanctonul să se regenereze pe cale naturală și să înceapă să consume algele. Peștii nu mănâncă algele și într-un lac vulcanic nu ar trebui să existe nici o specie de pește” – a evidențiat specialistul. În opinia sa „este nevoie de un an întreg pentru a scoate peștele din lac. Nu este posibilă utilizarea mijloacelor obișnuite, deoarece în cazul iazurilor de pește, lacul este drenat și se pescuiește cu plase, însă acest lucru nu este posibil din cauza izolării lacului. Am aflat despre instrumente tradiționale maghiare, sub forma diferitelor plase de capcană, modalități care au fost folosite de unguri în urmă cu mai bine de o sută de ani. Cu ajutorul acestora am dori să extragem peștii din lac. În același timp, este nevoie de reducerea cantității de nutrienți care intră în lac. Pentru a obține un anumit nivel de rezultate este nevoie de executarea a numeroase lucrări pe marginea lacului, în crater și în apa lacului. Aceasta ar fi o activitate experimentală, întrucât nu există un model după care să ne ghidăm”.

Dr. Máthé István, profesor universitar care cu ocazia vizitei a prelevat și o probă din apa lacului a afirmat: „Noi cercetăm în primul rând algele și am constatat că în ultimii trei ani a apărut alga verde, pe lângă deja existentele alge brune, iar în momentul de față, algele verzi sunt dominante. Comparativ cu anii precedenți, această algă verde se înmulțește nu numai în perioada de vârf, în luna august, ci și imediat după topirea zăpezii, lacul Sfânta Ana înverzește, iar de acum încolo înmulțirea algelor va fi și mai pronunțată. Și acest fenomen continuă până la înghețarea apei. Culoarea albastră a lacului s-a schimbat în verde.” Conform cercetătorului, dacă mor alge prea multe, nu se mai produce oxigen, se pot înmulți bacteriile care se hrănesc cu alge și se poate produce un efect de miros neplăcut. „Ar fi bine ca acest fapt să fie evitat, până nu se produc probleme mai mari” – a conchis cercetătorul care și-a exprimat speranța că dacă se vor putea analiza mai profund diferitele impacturi, respectiv dacă se va putea menține la nivel scăzut prezența peștilor, atunci este posibilă îmbunătățirea calității apei din lacul Sfânta Ana.

Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita a evidențiat în cadrul discuției faptul că: „Pentru noi lacul Sfânta Ana este o bogăție de neprețuit. Ne mândrim cu lacul, este unul dintre punctele de atracție ale regiunii noastre. Trebuie să protejăm acest lac pentru ca și copiii și nepoții noștri să se bucure de frumusețea acestuia.” Președintele consiliului județean a evidențiat importanța colaborării la nivel comunitar: „Apelăm la toți cei care pot și au posibilitatea să se alăture demersurilor de protejare a lacului, să contribuie la procedurile de cercetare, la intervențiile de specialitate. Acest lac ne reprezintă, adesea este utilizat în materialele de prezentare și promovare a zonei noastre. Acesta este motivul pentru care consider că este nevoie de o conlucrare la un nivel mai larg. Consiliul Județean Harghita se va strădui să se implice în mod corespunzător. Totodată, nu este doar datoria consiliului județean, ci a noastră a tuturor, de a lăsa lacul moștenire generațiilor viitoare, în forma în care l-am moștenit și noi.”

Miercurea Ciuc, 13 ianuarie 2020


[ Știri generale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice

Calendar evenimente
«octombrie, 2020»
lmmjvsd
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031
FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774