Consiliul Județean Harghita organizează un workshop la Bruxelles

Au început cele patru zile de Open Days la Comitetul Regiunilor

(0 Votări)12 vizualizări

În perioada 12-15 octombrie la Comitetul Regiunilor (CoR) de la Bruxelles are loc, ca în fiecare toamnă, evenimentul Open Days. În cadrul evenimentului, Consiliul Județean Harghita, împreună cu Delegația României la CoR, cu trei județe înfrățite din Ungaria – Békés, Hajdú-Bihar, Pest – și mai multe organizații locale organizează în data de 14 octombrie, între orele 11,15 – 13,00 (ora Bruxelles-ului), la sediul CoR, workshop-ul intitulat Twinned regions open for support of SMEs and urban-rural development through EU funded projects (Județe înfrățite pentru susținerea prin intermediul UE a dezvoltării IMM-urilor și zonelor rurale și urbane).

În cadrul workshop-ului se vor prezenta bunele exemple și rezultatele obținute în cadrul proiectelor europene, prin intermediul cărora s-a contribuit la dezvoltarea locală și rurală și astfel s-au creat locuri de muncă și au condus la salvarea de la dispariție a satelor mici.

Evenimentul va putea fi urmărit pe webstream la adresa http://ec.europa.eu/regional_policy/opendays/od2015/webstreaming.cfm (în tabel, prezentării i s-a atribuit codul 14C07).

OPEN DAYS este un eveniment de patru zile organizat anual la Bruxelles, în cadrul căruia funcționarii publici, experții care lucrează în administrația publică, respectiv cadre universitare și cercetători pot împărtăși din metodologiile și cunoștințele acumulate. Evenimentul reprezintă și un forum apreciat în domeniul comunicării politice în ceea ce privește dezvoltarea politicilor europene de coeziune care oferă informații organelor decizionale în ceea ce privește importanța care trebuie acordată opiniilor formulate la nivelul regiunilor și orașelor europene. OPEN DAYS este cel mai mare eveniment public european de acest gen. În perioada 12-15 octombrie la Bruxelles vor fi prezenți 6.000 de participanți și 600 de vorbitori din toate colțurile Europei, și nu numai. Se organizează 100 de workshop-uri a căror temă este dezvoltarea regională și locală, dar vor avea loc și dezbateri și expoziții. Organizatorii alcătuiesc în fiecare an programul evenimentului în funcție de actualitatea de pe agenda Uniunii Europene.

Miercurea-Ciuc, 12 octombrie 2015


[ Știri internaționale ]

 

POSTURI VACANTE
Pagini tematice
Calendar evenimente
«octombrie, 2020»
lmmjvsd
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

FACEBOOK

Proiecte

 

 

 

 

 

 

 

ENSIE

 

 

Network of Cities for Artistic Creation

European Day of Artistic Creativity

Creative Ideas Bank

 

 

DAUNE CAUZATE DE ANIMALE SĂLBATICE

Urgenţe

Număr unic pentru apeluri de urgenţe:

112

Serviciul permanent de deszăpezire al drumurilor judeţene asigurat de Consiliul Judeţean Harghita:

0266 207 774